Mărturie aDe


Desi am fost nascuta si crescuta intr-o familie de credinciosi, niciodata nu m-am gandit serios la Dumnezeu si la ceea ce a facut Isus pentru noi….ok, credeam ca Isus ma iubeste si ca si-a dat viata pentru mine, stiam ca el imi iarta pacatele…stiam tot ce trebuie stiut. O singura problema era…ceea ce simteam si traiam  zilnic nu se potrivea cu ceea ce stiam. Imi lipsea credinta vie, increderea ca Dumnezeu intr-adevar e acelasi si ca nu se schimba, increderea ca El are totul in mana Sa si ca „toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe EL”.Acest verset am inceput sa-l experimentez si se implineste din ce in ce mai mult in viata mea in ultimii 3 ani.

Totul a inceput in una din vizitele tatalui meu in Israel. Fiind acolo a primit cuvant din partea Domnului ca trebuie sa emigram in Israel, el fiind evreu. Mai adusese acest subiect in discutie de cateva ori, mai in gluma, mai in serios…ceea ce stia sigur era ca mama nu vroia sa faca asta. A sunat-o totusi si i-a spus ceea ce Dumnezeu i-a vorbit. Surpriza a fost ca in loc de negatia la care se astepta din partea ei, ea i-a marturisit ca in acelasi timp Dumnezeu i-a vorbit si ei ca asta trebuie sa facem. Ajuns inapoi in Romania, pregatirile si depunerea actelor a inceput. Numai ca era o problema: eu si Oana, sora mea, nu vroiam cu nici un chip sa parasim Romania. De ce ar vrea o adolescenta la 14 ani sa plece in alta tara, mai ales Israel unde sunt razboaie non-stop, sa plece de la scoala ei, in care se descurca destul de bine si avea note bune, sa-i parasesca pe prietenii ei si sa mearga undeva unde sa nu stie limba vorbita acolo, traditiile de acolo si tot ce tine de acea tara, sa fie totul nou nout si sa ia toate lucrurile de la capat…?No way!!!

Desi am plans si m-am impotrivit mereu, nu am avut de spus nimic pentru ca eram minora…Toata lucrurile s-au aranjat ca prin minune si intr-un timp foarte scurt am reusit sa emigram.

Am ajuns in sfarsit acolo, prima zi la scoala a fost groaznica…toti ma imi puneau mii de intrebari, iar eu nu intelegeam absolut nici un cuvant, noroc ca ma mai descurcam cu engleza…asa a fost primul an, plangeam in fiecare zi dupa Romania si le repetam la nesfarsit parintilor ca mi-au distrus viata, ca cei mai frumosi ani, anii adolescentei eu trebuie sa mi-i irosesc invatatand o limba grea si oribila(asa credeam atunci ca ebraica este) . Scaparea mea era calculatorul cand veneam acasa de la scoala, era singura mea cale de comunicare cu cei din Romania, daca trecea o zi fara sa vorbesc cu cei de acolo, intram in depresie…

La biserica unde mergeam acolo, s-a format un grup de tineret, bineinteles am fost invitata si eu, dar am refuzat complet! Stiam sigur ca nu vreau sa am de-a face cu nimeni si credeam ca rebeliunea mea de a refuza sa merg la biserica si la tineret era o “razbunare” a mea impotriva parintilor, dar de fapt ceea ce cu adevarat era si acum inteleg… era o razbunare impotriva lui Dumnezeu. Nu l-am lasat pe El sa rezolve toate  lucrurile, nu intelegeam de ce El ingaduie sa mi se intample tocmai mie asa ceva…Nu intelegeam de ce mama si tata nu au mai asteptat cativa ani pana ma fac eu majora si am dreptul sa aleg unde sa locuiesc si ce sa fac, pana termin scoala macar…

Parintii, vazand ca nu vreau sa merg la tineret, au inceput sa ma pedepseasca  interzicandu-mi sa mai folosesc calculatorul daca nu ma duc.Asta era cea mai aspra pedeapsa pt mine, asa ca am inceput sa ma duc. A fost foarte greu sa ma integrez si mi se parea mie ca nici tinerii nu erau asa dornici sa ma cunoasca(avand in vedere comportamentul meu si faptul ca ii respingeam pe toti, inteleg acum de ce era asa)…asa am continuat sa merg datorita pedepsei un timp…pana ce Dumnezeu a inceput sa lucreze la inima mea…a inceput sa-mi placa sa merg acolo si  acum nu mai aveam nevoie de nici o pedeapsa pt ca ma duceam de buna voie…A urmat o serie de mesaje si conferinte prin care Dumnezeu intr-adevar mi-a vorbit si am inteles ca problema nu era la Dumnezeu ca a ingaduit sa se intample asta…ci problema era la mine, ca nu l-am lasat sa lucreze asa cum stie El mai bine si sa-mi ofere lucruri noi, lucruri si mai bune….Desi cu frica ca nu sunt destul de pregatita, a urmat si botezul. Spre uimirea mea, lucrurile au inceput sa se schimbe si mai mult cu mine si cu viata mea dupa botez, realizand ca din ce in ce mai mult cresc in credinta…am invatat ca nu este un punct la care trebuie sa te opresti, spunand ca esti desavarsit si ca esti gata sa faci un legamant cu Dumnezeu, ci ca acesta este doar inceputul vietii tale cu Dumnezeu.

De ce spun ca toate lucrurile au lucrat impreuna spre binele meu ca in acel verset? Pentru ca daca nu ajungeam in Israel si daca as fi continuat cu viata mea normala de pana atunci, niciodata nu as fi putut cunoaste dragostea lui Dumnezeu in feleul cum o cunosc acum, niciodata nu as fi putut sa ma apropii de El cum sunt acum, desi mai am inca un drum lung cu El, ce poate fi mai bun decat o viata implinita, o viata alaturi de El?

Am vazut cum Dumnezeu a lucrat in viata mea, si niciodata nu o sa mai spun acum ca acesti ani au fost irositi, ca au fost degeaba, pt ca asta m-ar face o mincinoasa, m-ar face sa pun la indoiala puterea lui Dumnezeu de a schimba vieti….

Asta este marturia mea, a unei simple fete care asteapta sa vada ce alte lucrui minunate a pregatit Dumnezeu pentru ea. Intr-adevar toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe El!

Advertisements

One Response to “Mărturie aDe”

  1. daniel 8 August 2010 at 9:15 AM #

    super… Domnul sa te binecuvinteze!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: