Archive | Articole RSS feed for this section

Muzica in inchinare

1 Feb

“Muzică este o forţă puternică, creată de Dumnezeu pentru a tulbura însăşi esenţa unei persoane, aşa cum nimic altceva nu o poate face.”

“Închinarea înaintea lui Dumnezeu determină împlinirea celor mai adânci dorinţe ale noastre.”

Ce este închinarea?

Mi-ar fi imposibil să dau o definiţie închinării… dacă aş încerca să fac lucrul acesta probabil ar fi o definiţie pur subiectivă. Închinarea se poate face în atât de multe moduri şi stiluri; depinde de personalitatea celui ce o înalţă, de experienţele lui, de viaţa pe care o duce şi chiar de zona în care locuieşte sau de cultura din care face parte. Am avut chiar în biserica noastră închinători din Congo şi am putut observa diferenţe în închinare. Exista astfel de diferenţe şi între preferinţele tinerilor şi ale fraţilor în vârstă.  O greşeală des întâlnită este de a încerca să impui o modalitate de închinare corectă. Nu există aşa ceva! Lui Dumnezeu îi place diversitatea. Acesta este motivul pentru care nu ne-a creat identici. Dacă încercam să catalogăm o închinare energică drept corectă şi una meditativa ca fiind greşită sau invers, nu facem decât să aducem frustare. Sunt momente în care Duhul Sfânt te umple de o bucurie radicală şi momente în care simţi că trebuie doar să stai în prezenţa Lui. Dumnezeu primeşte închinarea ta dacă este făcută în duh şi adevăr. A te închina nu înseamnă a cântă cântece drăguţe despre Dumnezeu, acest lucru este grozav dar nu este suficient. A te închina înseamnă a-I vorbi lui Dumnezeu cu sufletul înălţat în adoraţie. A te apleca în faţa Lui, a fi uimit de Măreţia Lui, de Frumuseţea Lui, de Perfecţiunea Lui. A te închina nu înseamnă a citi nişte versuri de pe videoproiector şi a te enerva dacă cei responsabili uită să schimbe imaginea. Nu este un act ritualic, nu cânţi pentru că aşa au aranjat păstorii programul bisericii şi nu cânţi pentru o emoţie muzicală. Nu ţine de tobe sau de sunet. Închinarea se face cu sufletul, uiţi de tot ce este în jurul tău şi vibrezi în lăuda pentru Cel ce a fost, este şi va fi! A te închina înseamnă a fi îndrăgostit de cel pe care Îl Lauzi. Lauda ta trece de graniţa talentului tău, “lauda invadează iadul şi emoţionează cerul”!

1.Relaţia ta cu Isus contează. Cunoaşte-L pe Isus! Mulţi sunt de acord cu faptul că a-L iubi pe Isus mai mult decât viaţa însăşi este baza credinţei însă prea puţini trăiesc acest lucru practic. Trebuie să ne analizăm continuu prioritățile şi să respectăm suveranitatea lui Dumnezeu asupra vieţilor  noastre. Continue reading

Advertisements

Să vorbim despre Dumnezeu.

28 Jan

De multe ori când vorbesc cu oamenii despre Dumnezeu văd ce imagine eronată și-au făcut despre El. Uneori cred că asta este ceea ce îi oprește să se apropie și să îl cunoască ca pe un prieten intim.

Cred că toată povestea asta cu Dumnezeu are farmec atunci când descoperi tu însuți cum stă treaba și cum este El. Nu mi-a plăcut acel Dumnezeu iubit doar de babuțe superstițioase, reprezentat de oameni bisericoși care nu au nici o treabă cu adevăratul creștinism, nici acela ce îți îngrădește orice tip de libertate.

Este interesant că atunci când vorbești despre Dumnezeu și adevăr, lucrurile nu se schimbă niciodată. Oricât ți-ai dori să-ți construiești un Dumnezeu convenabil nu vei reuși…căci El nu devine mai indulgent anul acesta decât anul trecut. El rămâne același ieri și azi; iubește aceleași lucruri și urăște aceleași lucruri. De un lucru sunt sigură: El nu este nici plicticos, nici demodat, nici prea sobru, nici alte idei trăznite pe care le aveam cu privire la Tatăl meu ceresc cu ceva vreme în urmă.

Așadar gândește-te cum îl vezi tu pe Dumnezeu. Un bătrânel simpatic ca Moș Crăciun? sau Un bătrân cu barbă albă precum Gandalf din Stăpânul Inelelor? S-ar putea ca El să nu fie nici într-un fel și nici în altul. Ți l-ai imaginat vreodată african? Sau chinez? Femeie sau bărbat? Toate aceste naturi derivă din esența Lui, El poate lua orice formă ar vrea.

Dar poate îl asociezi cu tatăl tău pământesc care cerea prea mult de la tine, sau te trata greșit. Poate că îl asociezi cu o persoană care nu te-a înteles, cu un profesor care aștepta orice greșeală ca să te pedepsească sau chiar o persoană religioasă care ți-a dezamăgit așteptările și astfel și Dumnezeu a scăzut în ochii tăi.

El nu e deloc așa cum crezi. Oamenii greșesc față de noi de multe ori și ne rănesc profund. Dar chiar dacă de multe ori Dumnezeu permite dureri mari în viața noastră, El e mereu lângă tine gata să îți îngrijească rănile care te vor face mai puternic. Te iubește, îți vrea binele. E adevărat uneori pedepsește dar ce părinte responsabil nu își disciplinează copiii?Ține minte: totul este spre binele celor iubițî de Dumnezeu.

Pe lângă asta, Dumnezeu este o persoană de-a dreptul captivantă, demnă de toată admirația: leu dar și miel, autoritate dar și blândețe, matematician desăvârșit dar și artist genial.

Biblia este cartea unde poți găsi răspunsuri la toate întrebările tale despre El. Unele subiecte sunt mai difice și s-ar putea să ai nevoie de ajutor dar nu renunța, căci Dumnezeu Însuși va asculta dorința inimii tale și ți se va descoperi. Iisus spune:

“Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21)

Dumnezeu mai presus de toate e DRAGOSTE. Dacă vei înțelege asta deplin, vei putea renunța la imaginea eronată despre El.

 Fii sincer, cum îl vezi tu pe Dumnezeu?

Un strop de credinţă

10 Aug

Mesajul meu pentru astăzi spune să crezi!

Continuă să crezi chiar dacă nu ai dovezi!

Continuă să crezi chiar dacă este greu.

Continuă să crezi chiar dacă nu înţelegi întotdeauna ce se întâmplă şi de ce.

Continuă să crezi şi când ţie rău dar şi când ţie bine.

Continuă să crezi şi vei putea muta munţii.

Când nu vei mai avea nimic, continuă să crezi şi vei avea totul.

Ne numim -credincioşi- dar credinţa noastră este atât de mică! Mă surprind de multe ori încercând să caut dovezi şi să-mi explic logic ceea ce Dumnezeu face… dar logica mea este finită iar a Lui nu. Cum aş putea înţelege? Aici intervine credinţa! Intervine încrederea, dragostea şi respectul.

După ce principii hotărâm noi ce e bine şi ce este rău? După sentimentele pe care le avem; dacă un eveniment ne face să ne simţim bine este bun, dacă ne produce durere sau ne costă ceva este un eveniment rău. În concluzie este ceva cât se poate de subiectiv? Corect?

Hai să ne uităm în trecutul nostru. De multe ori am suferit din cauza unui lucru care apoi s-a dovedit a fi spre binele meu. Cum ar fi  plecarea prietenelor mele în Israel, în esenţă un lucru rău pentru mine dar care s-a dovedit a fi bun prin faptul că aşa am putut să mă apropii de Dumnezeu pe propriile picioare. Sau de multe ori considerăm un lucru a fi extraordinar iar apoi acel ceva se dovedeşte a fi dăunător. Cum ar fi, în viaţa mea, momentul când am fost chemată într-o formaţie pentru ca peste puţin timp să  fiu alungată, umilită şi apoi să plec aşa cum am venit. Cred că aţi înţeles ideea şi cred că şi voi aţi trecut prin unele experienţe şi mai şi!

Ceea ce vreau să spun este că nu putem condiţiona credinţa. Ea ori este, ori nu este. Noi nu credem, pentru că nu avem încredere în Dumnezeu. Ceea ce vedem, cutia în care ne aflăm ne dă coordonatele şi nu putem înţelege de ce nu se potrivesc cu cele ale Lui. Ideea este că El nu se află în cutie ci în afara ei. Ştie ce a fost şi ce va fi.

Paul Young scria: „Probabil există o supraraţionalitate: o raţiune care se situează deasupra  definiţiilor faptelor sau a logicii bazate pe date verificabile; ceva care capătă sens numai dacă poţi vedea imaginea de ansamblu a realităţii. Şi probabil aici e necesară credinţa.”

Trebuie să ne rugăm ca să-şi reia credinţa locul pe care îl merită în viaţa noastră. Aici nu e vorba de basme, de Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă ci de o chestiune de o importanţă enormă: mântuirea.

Primul pas este să credem. Al doilea să ne punem credinţa la lucru.

Haide credinciosule, să te vedem!

Continuare-Chemarile cantarii celei dulci

9 Aug

Cantecul mai dulce-Nu mult in urma corabiei lui Ulise,venea o alta corabie.Marinarii de pe aceasta au inteles pericolul pe care il reprezentau sirenele si stancile pe care sedeau acestea.

“Capitane Orfeu”,striga entuziasmat ofiterul secund,”peste putin timp se va auzi cantecul sirenelor!”

La auzul vestii,intreg echipajul se inveseli,iar marele Orfeu zambi.De jur-imprejurul puntii,vocile marinarilor rasunau pline de bucurie.Acea parte a calatoriei dupa care tanjisera pana atunci era atat de aproape!De fapt,printre corabieri  se aflau cativa care se alaturasera echipajului doar ca sa auda cantecul .

Cu un zambet de cunoscator,viteazul  capitan lua cutia frumos ornamentata pe care io daduse un mus.O deschise si scoase din ea  nepretuitul instrument,in timp ce intreg echipajul se aduna in jurul lui,asteptand  cu rasuflarea taiata.Apoi,cu o gratie de print,ridica instrumentul deasupra capului intr-un gest de biruinta,moment in care corabierii izbucnira in aclamatii si strigate de bucurie.

“Canta,capitane!”,il indemna vesel carmaciul.

“Hai mare capitan Orfeu,canta!”,striga cu entuziasm ofiterul secund.

Toti ochii marinarilor erau atintiti lui Orfeu,eroul lor.Capitanul Orfeu lua pozitia potrivita si incepu sa cante cu maiestrie o muzica desavarsita,asa cum ureche de om nu mai auzise pana atunci.Toti membrii echipajului pana la unul se pierdura in reveria cantecului.

Nu dupa mult timp,coasta sirenelor se pierdu la orizont si maestrul muzician sfarsi cantecul pe care el insusi il compusese.Nici un om de pe corabie nu fusese ispitit de cantecul sirenelor .De fapt,nici unul nu-l bagase in seama.Cu toate ca muzica sirenelor fusese ispititoare si dulce,marele Orfeu cantase pentru echipajul lui…un cantec si mai dulce.

Morala

Asa cum sirenele incercau sa ii aduca pe marinari catre stanci sa se zdrobeasca de ele,asa este cu fiecare dintre noi.Ne dorim atat de mult sa ascultam cantecul acela dulce,iar de multe ori nu putem rezista ispitei.Incercam sa ramanem legati de catarg,dar ispita ne face sa o luam razna ,iar noi sa nu o putem refuza.Noi nu trebuie sa fim asa cum era Ulise,ci din contra,cantecul nostru sa fie mai dulce ca al sirenelor,si asa nu vom cdea prada ispitei.

Chemarile cantarii celei dulci

31 Jul

Pe puntea corabiei,capitanul Ulise parca domina totul in jur cu statura lui impozanta.Soarele de dupa-amiaza licarea pe oglinda apei,in vreme ce el,cu eleganta si demnitate,pasea incoace si incolo pe punte.Fiecare miscare a lui Ulise era urmarita cu atentie de carmaciul care muncea din greu pentru macar o privire aprobatoare a nobilului sau capitan.

“Tine-o tot asa!”,tuna Ulise, cu o voce care parca umplu aerul sarat.

“Am inteles, capitane!”,raspunse  carmaciul cu hotarare.

Dupace dadu aceasta comanda,capitanul isi intoarse privirea apriga inspre tribord,unde la orizont incepea sa se vada uscatul.Nici tipetele pescarusilor de deasupra,nici pleoscaitul ritmic al valurilor ce se spargeau de corabie nu reuseau sa-l distraga pe Ulise de la gandurile despre ceea ce putea urma.In aer plutea mirosul aventurii si totul era exact cum ii placea lui Ulise.La un moment dat insa,o voce il smulse din reverie.

“Capitane!”

Nobilul conducator se-ntoarse repede si ceea ce vazu era un marinar ingrijorat,cu privire tulburata si buzele tremurandu-i de groaza.

“Capitane!”,striga acesta din nou,cu groaza intiparita pe fata.

“Linisteste-te”,ii porunci Ulise.”Trageti rasuflarea si spune-mi ce te sperie asa.

Intreg echipajul se opri din activitate si se aduna in jurul celor doi sa auda ceea ce se anunta a fi o discutie extrem de interesanta.

“Of…noi…oh”,se balbai el.”Aa…capitane…of…”

Ulise il apuca de guler,il trase pana la cativa centimetrii de fruntea lui incruntata si-i porunci,”Hai, baiete,daca tii la viata ta,vorbeste!”

Lucrurile se lamurira in momentul urmator,cand ofiterul secund,impietrit de groaza,ridicand un deget tremurand si aratand spre nord,balbai,”Sirenele,capitane!”

Fata lui Ulise se incorda si un oftat de ingrijorare putu fi auzit pe intreaga corabie.Sirenele se aflau acolo,chiar in fata lor,gata sa-si inceapa cantecul cu care sa-i fermece pe marinari pentru ca acestia sa-si indrepte corabia drept catre stanci.Cantecul sirelelor era atat de dulce,de ispititor,ca nici un barbat normal nu-i putea rezista.Ulise trebuia sa actioneze rapid-cat timp mai putea gandi limpede.”Sirenele astea diabolice nu ne vor invinge!”,spuse el echipajului cuprins de groaza.”Chiar asa!Muzica lor incantatoare,dulce,melodioasa,nu-si va face cale catre urechile noastre.Sus inima,baieti,corabia noastra nu se va zdrobi astazi de stanci.”

Dar chiar in timp ce rostea aceste cuvinte,Ulise simti ca mintea incepe sa i se impaienjeneasca.Era atras ca de un magnet de dorinta de a auzi macar un vers din legendarul cantec al sirenelor.

Daca am incerca sa ocolim stancile?NU!,se mustra singur Nu!Asta isi spun toti capitanii care trec pe-aici.Toti cred ca pot rezista, dar apoi isi pierd luciditatea si urmaresc cantecul acesta dulce pana ce-si gasesc moartea intre coltii stancilor,in vremea ce sirenele isi bat joc de ei de sus.Nu.!

Ulise se indrepta in graba spre prora corabiei,se intoarse si striga sa auda intreg echipajul:

“Noi nu suntem decat oameni,si de-aceea nu putem rezista promisiunii din cantecul sirenelor ca vom ajunge sa ne bucuram de dragostea lor dulce.Sirenele au prins in capcana cantecului lor toate corabiile ce au trecut inaintea noastra pe-aici,si de fiecare data acestea s-au zdrobit de stancile pe care stau ele.De data asta insa,prietenii mei,nu va fi asa!Noi nu vom cadea prada ispitei lor;ba mai mult,nici macar nu ne vom lasa ispititi!

“Vreau ca fiecare marinar sa ia din aceasta ceara de albine si sa-si infunde cu ea urechile,ca sa nu poata auzi nimic.Iar pe mine,legati-ma de catarg!”

Marinarii privira unul la altul,uluiti.”M-ati auzit bine”,striga Ulise din nou.”Legati-ma de catarg!Si legati-ma strans si bine!”

Cu soarele dogorind cu putere deasupra capetelor lor,marinarii,disciplinati,se imprastiara pe corabie sa  execute ordinele lui Ulise.Abia terminara de indesat ceara in urechi si sa-si lege capitanul de catarg,ca dulcele si fermecatorul cantec de dragoste al  sirenelor incepu sa umple usor vazduhul.Era un cantec care,plin de pasiune si frumusete,invaluia corabia care plutea pe mare asa cum focul cald invaluie mainile reci intr-o zi de iarna.

Nici unul dintre marinari nu era afectat d cantecul sirenelor-nici unul,in afara de Ulise,care,legat de catarg,nu avea ceara in urechi care sa nu-l lase   sa auda muzica.In Ulise,pasiunea se dezlantui cu toata puterea.”Dezlegati-ma!”,urla el in agonie.”Va rog,dezlegati-ma!Va poruncesc sa  ma dezlegati…va rog,va rog mult,dezlegati-ma.”

Echipajul insa nu-l putea auzi.Pe deasupra,Ulise le poruncise sa nu-i citeasca de pe buze.Cantecul se auzea cat mai clar si era tot mai frumos,Iar Ulise gemea tot mai tare de atata dorinta fizica.Incepu apoi sa tipe ca un nebun dupa cineva care sa se supuna ordinelor lui si sa indrepte corabia inspre sursa acelei muzici atat de dulci si care ii starnea atatea pofte.Isi ameninta echipajul cu spanzuratoarea,ca-i da hrana ciclopilor,si cu altea asemenea forme de tortura,insa urechile lor erau surde la orice sunet,inclusiv la amenintarile lui.In timpul acesta,corabia aluneca pe langa coasta stancoasa a sirenelor,pentru ca,in cele din urma,sa se departeze suficient de aceasta incat marinarii sa nu mai auda cantecul.

Ulise, epuizat si cu fata rosie dupa atata zbatere,fu,in sfarsit,dezlegat si cazu gramada pe puntea corabiei.

“De ce?”,gemu el cu puterea ce-i mai ramasese.”De ce se pare ca lucrurile pe care mi le doresc cel mai mult in viata duc la distrugerea mea?De ce mi se interzice ceva atat de frumos?Catargul m-a salvat azi de la a urma acel cantec dulce,dar mortal,al sirenelor.”

………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………..

……………………………………va continua!!!:)